Meciuri unul si unul la Fotbal in Sala! 27 February 2020

imagine

Meciuri unul si unul s-au disputat aseara in play-off-ul si play-out-ul Campionatului de Fotbal in Sala Sports Events, etapa a 2-a a Fazei 2 fiind una de poveste.

In play-off, am avut parte de al 3-lea duel Microsoft – Apa Nova din acest sezon, duel care a adus al 3-lea rezultat diferit, ambele echipe avand in palmares acum o victorie, un egal si o infrangere.

Sortii le-au suras de aceasta data celor de la Microsoft care s-au impus cu scorul de 2-1. Acestia nu au inceput tocmai bine meciul si s-au vazut condusi inca din debut, Robert Marincescu, portarul celor de la Apa Nova, reusind un sut de senzatie de la jumatatea terenului care s-a oprit in vinclul portii adverse.

Totusi, au reusit sa isi revina rapid si sa echilibreze jocul, Daniel Mande fiind cel care a adus egalarea, tot el semnand si golul care i-a adus in avantaj. Pe finalul reprizei, Apa Nova a avut sansa egalarii, insa Marian Merlici a ratat de la punctul cu var, astfel ca scorul pauzei a fost 2-1 in favoarea celor de la Microsoft.

In repriza a 2-a nu s-a mai marcat, Apa Nova presand constant insa fara a fi inspirata la finalizare, astfel ca Microsoft castiga 3 puncte de aur care o aduc provizoriu pe primul loc.

Nici in play-out nu a lipsit fotbalul spectacol, NTT Data si DXC Technology fiind protagonistele unui meci cu rasturnari de situatie si 8 goluri unul mai frumos decat celalalt.

NTT Data a fost cea care a inceput mai bine partida si a preluat conducerea, insa adversarii de la DXC Technology au revenit si au intors rezultatul, scorul pauzei fiind 3-2 in favoarea acestora.

Repriza a 2-a a apartinut in totalitate celor de la NTT Data, acestia marcand 3 goluri fara a mai primi vreunul, reusind astfel sa castige duelul cu scorul de 5-3, ocazie cu care si-au trec in cont primele puncte din aceasta faza.